Andreea Bosneag: Pentru mine actoria inseamna emotii. Empatie. Adevar. Porneste din interior in exterior, nu invers.

Andreea Bosneag: Pentru mine actoria inseamna emotii. Empatie. Adevar. Porneste din interior in exterior, nu invers.

 

Salutare si bine v-am regasit la un nou interviu. Pentru ca am primit reprosuri ca la interviul trecut am vorbit mai mult, poate mai mult decat invitata, de aceasta data doresc sa am interventii cat mai scurte. Drept urmare, fara alte comentarii, imi voi lasa invitata de astazi sa se prezinte 🙂

Salut. Sunt Andreea Bosneag. Am terminat actorie in 2013 la Universitatea Spiru Haret si i-am avut ca profesori pe dl. Vlad Radescu si dna. Adriana Pitesteanu.

Hai sa incepem asa cum ai inceput si tu. De ce actorie? Cand ai avut/simtit prima oara dorinta de a deveni actrita si mai ales CUM?Ce sau, mai ales, cine ti-a insuflat tie pasiunea pentru actorie?

Sincer nu imi amintesc o perioada in care nu voiam sa fiu actrita. Cele mai vechi amintiri sunt presarate cu dorinta asta. Prima oara cand am urcat pe o scena a fost in clasa a 4a, in piesa “Soacra cu 3 nurori”. Am fost nora cea mica. Si incepand din acel moment, cand cineva ma intreba “Ce vrei sa fii cand o sa fii mare?” eu raspundeam “actrita”. Pasiunea a fost mereu acolo.

Din clasa a IV-a? Tu esti cea mai “precoce” actrita pe care o intervievez 🙂 Si chiar apreciez dorinta asta timpurie pentru o meserie 🙂
Despre Soacra cu trei nurori, iti mai amintesti ceva? Cum ti-a iesit interpretarea, cum a fost apreciata de ceilalti, cum te-ai simtit in rolul de “nora”? 🙂

Imi amintesc doar sentimentul de implinire pe care l-am avut. Si emotiile. Eram foarte entuziasmata si ma simteam ca acasa pe scena. 🙂 Am lucrat piesa cu dna. invatatoare, si deja stiau toti profesorii din scoala ca eu visez sa fiu actrita.

Tu deja visai sa devii actrita sau acea “reprezentatie” ti-a aprins flacara? 🙂
Pentru posteritate, rugamintea este sa lasi si numele doamnei invatatoare, care a facut un lucru de care ar trebui sa fie mandra 🙂

Deja visam, dar acel spectacol a cimentat dorinta 🙂 Dna Elena Dumitrache mi-a dat primul meu rol.

Ne mai poti spune alte experiente ulterioare pe care le-ai avut PANA sa intri la facultate? Prin gimnaziu, prin liceu.

Am mai participat in cateva mini-spectacole in scoala generala, iar in liceu am facut cursuri de teatru la Sigma Art aproape 2 ani de zile. Dupa ce am terminat clasa a X-a am jucat in filmul “Cea mai fericita fata din lume”, lungmetrajul de debut al regizorului Radu Jude. Si am filmat un scurtmetraj, “Prima zi de plaja”, regia Roxana Andrei, care pe atunci era studenta in anul 3 la regie la Unatc.

Este bine ca ai adus vorba de acel film. Ne spui cum ai fost aleasa de Radu Jude sa joci in debutul sau in lungmetraj?

A fost un casting foarte lung. A inceput prin ianuarie si s-a terminat la sfarsitul lui mai. Eram la liceu, in ora de TIC si a venit dna. directoare cu un domn care se ocupa cu acest casting. Si ne-a intrebat cine vrea sa joace intr-un film. Evident ca am sarit de pe scaun :)) Am facut poze si am mai fost chemata de inca 4 ori pe parcursul lunilor pentru probe. In mai am primit un telefon in ora de biologie. Am raspuns pe sub banca si mi s-a spus ca am luat castingul. A fost ireal. Nu ma asteptam…

Ora de TIC insemnand?
Apoi va trebuie sa ne spui cum este Radu Jude ca regizor si Serban Pavlu ca actor. Intre timp, Radu Jude a facut filme foarte apreciate si are si cateva spectacole de teatru la activ 🙂

Un fel de informatica pentru profilul de filologie. Mi-a placut foarte mult sa lucrez cu Radu. A fost foarte usor, eu nu simteam ca muncesc. Dimpotriva. Stia sa imi explice exact ce vrea sa fac in fiecare scena. Cum ma simt, ce scop am. Nici nu aveam nevoie de altceva. La fel si cu Serban Pavlu. Scenele cu el au fost cele mai distractive de filmat. Ma bucur ca am avut ocazia sa lucrez cu ei. Si ma bucur de fiecare data cand vad proiectele lor, si pe ei 😀

Ne vorbesti si despre scurtemtrajul Prima zi de Plaja? Pentru el cum ai fost aleasa? Fusesei vazuta in “Cea mai fericita fata din lume”?
Si, cel mai important, sa ne spui cat de mult au contat cursurile de actorie pe care le-ai facut in timpul liceului.

Da. Roxana mi-a dat mesaj pentru ca ma vazuse in “Cea mai fericita fata din lume”. Este vorba de o fata mai plinuta care se duce sa faca plaja pe bloc, singura. Si acolo apare un prieten din copilarie cu care isi petrece ziua.
Cursurile m-au ajutat, pentru ca eram foarte timida in perioada aceea…

Erai timida insa, in acelasi timp, iti doreai sa devii actrita. Deci nu este adevarata ideea ca la actorie dau cei dezinhibati, cei care-si doresc sa iasa in evidenta, sa fie vazuti, care nu au emotii?

In cazul meu, nu :))) Pentru mine actoria inseamna emotii. Empatie. Adevar. Porneste din interior in exterior, nu invers. Asa functionez eu.

In apa nu pare deloc timida 🙂

Acum urmeaza o intrebare pe care am pus-o si in interviul precedent. Acolo era vorba de o absolventa de Hyperion, acum este vorba de Spiru Haret. Spune-ne de ce actorie in Spiru Haret? De ce nu UNATC si daca regreti (sau nu) alegerea facuta? 🙂
Sper sa nu gresesc, insa din cate stiu eu facultatea respectiva nu mai exista in Spiru Haret (am dreptate?).

Nu am vrut sa stau un an degeaba dupa ce am am picat la admitere la Unatc. Am zis ca ma duc un an la Spiru si dupa mai incerc la Unatc pana intru. Dar dupa un an la Spiru nu am mai vrut sa plec. Profesorii mei m-au invatat atatea lucruri, nu i-as da pentru nimic in lume. Nu regret o secunda ca m-am dus la Spiru. Sunt norocoasa ca am facut-o.
Si da, din pacate nu mai exista sectia de actorie la Spiru Haret. Si chiar imi pare rau…

Ne spui care a fost spectacolul tau de licenta? Multi actori mi-au spus ca spectacolul de licenta, de absolvire, are un loc aparte in sufletul lor si, mai ales, in CV-ul lor. 
Si sa ne spui, te rog, daca si tu consideri acel spectacol la fel de important ? 🙂

Da, clar. Spectacolul meu de licenta a fost “8 femei”. Catherine o sa ramana mereu unul din personajele mele preferate. Prima oara cand am auzit de aceasta piesa a fost prin 2003, cand a aparut filmul “8 femmes”. Imi plac la nebunie filmele si cartile politiste. Si cand ne-a spus doamna Pitesteanu ca vom lucra piesa asta in anul 3 am fost incredibil de entuziasmata. Si Catherine era personajul meu preferat.

Spune-ne acum despre cursurile facute in liceu si, eventual, daca ai mai facut ulterior si altele. Este o mica discutie aici: unii le vad drept cursuri complementare, altii considera ca ele ar fi de ajuns, ca o facultate de actorie nu ar fi chiar obligatorie. Caci, zic acestia din urma, talentul se vede oricum si ti-l poti etala si fara facultate. Cam pe unde crezi ca se afla adevarul?

Nu cred ca sunt suficiente. Sunt un pas mic, dar atat. Eu faceam cursul o data pe saptamana, 3 sau 4 ore. La facultate stateam de luni pana duminica de la 9 dimineata la 9 seara. Nu se compara. Intr-adevar te ajuta, dar e un 15% din maximul pe care il poate oferi facultatea. Si talentul daca nu e cultivat si lucrat nu inseamna nimic. 30% talent, 70% munca. Eu asa consider. Daca ceva te pasioneaza cu adevarat trebuie sa te dedici trup si suflet.

 

“In ziua de azi oamenii au ajuns sa considere ca “a fi crestin” inseamna sa mergi la biserica sau la diverse moaste, dar in momentul in care vezi un cersetor pe strada il injuri sau nu-l bagi in seama. Prioritatile sunt un pic inversate. Nu sunt de acord cu multe lucruri spuse de preoti si biserica in general.”

 

 

Revenim un pic la cariera ta cinematografica? Nu te intreb de al doilea film al lui Jude in care ai jucat, Toata lumea din familia noastra, te intreb insa de filmul Dupa Dealuri. Povesteste-ne un pic despre Mungiu, despre povestea filmului (daca stiai dinainte cazul de la Tanacu) si despre personajul interpretat de tine in film.

Am filmat o reclama cu el prin 2011. Si asa l-am cunoscut. Am participat la casting pentru “Dupa Dealuri” si chiar daca nu l-am luat mi-a oferit un rol mai micut. Georgiana este fata care sta unde statea Alina pe vremuri. Am filmat doar o zi, o scena, dar a fost frumos la filmari. Era iarna, frig, si toata lumea era atenta sa ne simtim bine si protejati de ger. Nu stiam nimic despre caz. M-am interesat dupa.
Mi-a placut foarte mult cum lucreaza Cristian Mungiu. Are un stil aparte, iti vorbeste foarte deschis si te face sa te simti liber.

Esti credincioasa? Ce parere au avut prietenii ori familia despre faptul ca ai jucat in acest film controversat? In cazul meu, o amica mai fanatica mi-a reprosat faptul ca recomand acest film altora, filmul fiind un manifest anticrestin (ca s-o citez). La tine cum a fost?Cum te situezi, personal, fata de situatia controversata evocata in film?

E complicat… Nu mi s-a intamplat sa imi zica cineva ceva rau legat de filmul acesta. In ziua de azi oamenii au ajuns sa considere ca “a fi crestin” inseamna sa mergi la biserica sau la diverse moaste, dar in momentul in care vezi un cersetor pe strada il injuri sau nu-l bagi in seama. Prioritatile sunt un pic inversate. Nu sunt de acord cu multe lucruri spuse de preoti si biserica in general. Si filmul prezinta un adevar. Nu mi se pare ca e un manifest anticrestin.

Andreea la premiera filmului Vizitatorul (de la CinemaPRO)

Filmul Vizitatorul, cel mai recent film in care joci, este un pic diferit fata de majoritatea filmelor romanesti. Un thriller cu accente horror, un film cu mult suspans. Si, cum s-a ajuns sa se spuna, un film fara ciorba :))
Spune-ne cateva cuvinte despre acest film, despre ideea lui (care mie mi s-a parut foarte buna), despre cum ai ajuns sa joci in el si, bineinteles, despre regizorul Jamil.

Ador filmele de groaza, si din pacate sunt foarte putine bune… Cand mi-a dat Jamil textul l-am citit intr-o ora si deja abia asteptam sa incepem filmarile. Merita toate laudele pentru ce a reusit sa faca. Textul scris de el, regia, montajul. A stiut sa isi aleaga actorii si echipa de filmare. A adus la viata povestea asta frumosa si a creat niste personaje care erau vii pe hartie. L-am cunoscut pe Jamil la filmarile unei emisiuni si mi-a propus rolul Irinei. E complet diferit de orice am jucat pana acum. A fost o provocare. A fost greu. Si tocmai de aceea mi-a placut atat de mult. Am avut doar 5 zile de filmare, dar imi placea sa si asist cand filmau ceilalti. Mi-a placut sa lucrez cu Jamil, si sfaturile pe care mi le-a dat pentru rol m-au ajutat sa o descopar pe Irina.

Spune-le cititorilor care n-au vazut filmul: cine era Irina si ce facea ea exact in film 🙂 Filmul a rulat in putine sali de cinema, putand fi vazut cu precadere la festivaluri (TIFF 2016 de exemplu).

Luca si Otilia se muta intr-un apartament din Bucuresti. Irina este fosta chiriasa care a disparut in mod misterios. Ea este o fata ciudata, trista, depresiva, cu probleme psihice si ganduri pe care se straduieste sa le tina in frau.

Ea nu vrea sa fie asa, nu vrea sa faca rau nimanui, dar are nevoie sa faca asta pentru a fi fericita. In film putem vedea lupta pe care o poarta cu ea insasi. Lupta intre ceea ce esti si ce ai putea deveni. O forta, o flama care arde mocnit, si careia ii e teama sa nu distruga totul in jurul ei.

Hai sa trecem si la teatru. Am vazut filmele in care ai jucat, acum sa vedem si in ce spectacole de teatru ai jucat ori joci. Personal, sper sa nu gresesc, te-am vazut intr-unul singur, Monstrul de sub pat. In ce alte spectacole mai joci ori ce alte proiecte teatrale mai ai?

De cand am terminat facultatea am jucat doar in 3 spectacole. “Romeo si Julieta”, regia Teodora Campineanu, rol colectiv. Un grup de fete imbracate in negru, simbol al mortii si al destinului, care supravegheau evenimentele care se intampla in piesa. “Caini” de Alex Tocilescu, regia Liliana Cimpeanu, rol dublu, Nina-catelusa si Elena. Si da, “Monstrul de sub pat”, tot in regia Lilianei Cimpeanu. Unul din rolurile mels preferate.
Si momentan lucrez la alte doua piese care vor avea premiera in septembrie. 🙂

Poza din spectacolul Monstrul de sub pat

Ne poti spune care sunt cele 2 proiecte la care lucrezi? Sau, macar, pe unde le vom putea vedea?

Prima se va numi “Apa la borcan”, o piesa canadiana in 3 personaje. Actiunea se petrece in timpul unei nunti, si are legatura cu furatul miresei. Mai multe nu spun inca :))) Este o piesa draga mie, o comedie-drama care iti intra in suflet. Iar cea de-a doua este piesa in doua personaje, nu i-am ales inca un nume. Pot spune doar ca subiectul principal este copilaria. Inca nu stim unde vom avea premiera. Dar te anunt cand aflam 🙂

 

“Ca spectator nu vad diferente. Am vazut piese foarte bune si in teatrul independent si in cel de stat. Ca actrita nu prea pot spune, cred totusi ca e un pic mai greu in teatrul independent.”

 

Teatru de stat sau teatru independent? Din cate constat, ai jucat doar in cel independent. Spune-ne cum vezi tu diferenta dintre cele 2, atat din perspectiva de actrita, cat si din cea de spectator de teatru.

Ca spectator nu vad diferente. Am vazut piese foarte bune si in teatrul independent si in cel de stat. Ca actrita nu prea pot spune, cred totusi ca e un pic mai greu in teatrul independent.

Dar mai este inca valabila ideea ca un actor ca faptul ca joaca intr-un teatru de stat este o validare, o implinire pentru un actor? Sau poti fi actor bun chiar daca toata viata ai jucat si joci in teatrul independent?

Nu mi se pare o validare. Atat timp cat tu joci si te implici in ceea ce faci nu cred ca ar trebui sa aiba importanta si unde o faci.

 

“In calitate de spectator pot spune ca altfel aplauzi atunci cand ti-a placut spectacolul. Atunci aplauzele vin din suflet si din emotii.”

 

Zi-ne cum este cu aplauzele la teatru. Am trait o chestie ciudata acum cateva saptamani: inaintea unui spectacol, regizorul a cerut publicului sa NU aplaude daca nu i-a placut spectacolul. S-a aplaudat la final, daca chiar conteaza asta, dar ideea este alta: cand ar trebui aplaudat la finalul unui spectacol si de ce? Cand NU ar trebui aplaudat? Si, la fel ca la intrebarea precedenta, te-as ruga sa raspunzi atat in calitate de actrita, cat si in calitate de spectator de teatru.

In calitate de spectator pot spune ca altfel aplauzi atunci cand ti-a placut spectacolul. Atunci aplauzele vin din suflet si din emotii. Si actorul simte asta. Si nu, nu ar trebui sa fie o obligatie. Si ca actrita pot spune acest lucru. Sunt momente in care simt ca am avut un spectacol prost in ziua aia si nu merit aplauzele. Imi place sa muncesc pentru ele, nu sa fie obligatorii.

A fost vreun spectacol la care sa fi asistat si la care sa nu fi aplaudat?

Da. Acum cativa ani.

Acum urmeaza o intrebare “clasica”: film sau teatru? Tu, ca actrita, unde ti-ai dori sa joci mai mult? Sau, ca sa fie intrebarea completa: film de lungmetraj, film serial sau teatru? 🙂

Ufff… Imi e imposibil sa aleg. Sincer. Amandoua imi sunt dragi, nu as putea renunta la niciunul. Sunt atat de diferite dar pentru mine sunt la fel de speciale. Cat despre film serial, mi-ar placea sa am si experienta asta. 🙂

O intrebare din public acum: exista vreun critic de film ori de teatru pe care-l ai ca reper? Tipul de om care sa dea tonul, daca el a spus ca e un spectacol bun sa vrei sa te duci sa vezi acel spectacol si, invers, daca a spus ca nu-i bun, sa eviti acel spectacol. Exista asemenea critici in Romania?

Sincer, nu e cineva anume. Recomandari de spectacole si filme primesc in general de la prieteni.

Crezi ca este un lucru bun, ca publicul poate alege singur, fara sa fie influentat intr-o masura foarte mare de cineva, sau e rau, caci, spun unii, “nu avem repere cu adevarat”?

E undeva pe la mijloc. Citesc si review-uri facute de persoane de specialitate si mi se intampla sa imi placa foarte mult un film pe care acea persoana l-a desfiintat, sau invers. Dar si sa fiu complet de acord cu acel review.

In afara de film si teatru, ce alte pasiuni mai are Andreea Bosneag?

Imi place foarte mult sa citesc. Sa inot. Sa cant la karaoke (chiar daca n-am voce). Sa dansez. Chestii obisnuite 🙂

Ti-ai dorit vreodata sa fii profa? 🙂
Daca ai citit interviul precedent, stii ce urmeaza 😀

Nu :)))) nu am suficienta rabdare pentru asta.

Si, totusi, acum va trebui sa devii profa.Va trebui sa NOTEZI acest interviu. Sa dai o nota atat intervievatei, cat si intervievatorului. Si sa o si justifici. Si, bineinteles, daca este nota (prea) mica, sa accepti o restanta la toamna 🙂

:))) Asta e simplu. Note imi place sa dau. Eu nu stiu ce nota merit, te las pe tine. Si eu chiar m-am distrat si am vorbit de chestii despre care nu am mai vorbit de mult. Asa ca, desigur 10. 😀

Interviul va aparea de ziua ta, cand vei implini frumoasa varsta de 26 de ani. Ne spui cu ce ganduri intampini aceasta varsta? Este vreo dorinta pe care ti-o pui de ziua ta anul acesta?

Momentan inca profit de 25 :))) O intampin cu gandul ca timpul trece prea repede… Nu am o dorinta in mod special, sunt mai multe, micute, simple. Dorinte pe care le are oricine 🙂

ULTIMA poza cu Andreea la 25 de ani 🙂

Ce intrebare i-ai mai pune Andreei Bosneag daca ai fi in locul meu? Si, bineinteles, conditia este sa si raspunzi la ea 🙂

Hmmm… Care este filmul tau preferat?
Si tot eu as raspunde ca nu pot sa aleg, pentru ca sunt prea multe. Sophie’s Choice, The Usual Suspects, The Oerks of being a Wallflower, The Prestige, Les Miserables…. etc.

Atat despre Andreea Bosneag. Ei ii urez la multi ani si implinirea tuturor dorintelor, voua, cititorilor, va multumesc pentru ca ati parcurs pana la final acest interviu si va urez tuturor vesnicele mele Salutari BLOGOSFERICE! Andreea, insa, va avea, ca de obicei, ultimul cuvant: un mesaj de final pentru cititorii EmilCalinescu.Eu. “Andreea, ai legatura!”

Iti multumesc pentru urari si pentru interviu. A fost foarte fun 😀
Si pentru cititori, va urez sa fiti fericiti, asta le include pe toate. Si va astept la teatru 😀

Frumoasa Andreea Bosneag va asteapta la teatru si promite sa nu fie infricosatoare precum a fost in Vizitatorul 🙂

Comments

comments

One thought on “Andreea Bosneag: Pentru mine actoria inseamna emotii. Empatie. Adevar. Porneste din interior in exterior, nu invers.

Ai ceva de zis? Vorbeste ACUM sau TACI PE VECI !