Frumoasa Amalia Buhaev revine pe blogul meu cu un articol despre animatia Khumba. Va las in continuare sa savurati frumosul ei articol:
Chiar dacă nu mai sunt chiar un copil, cel putin nu dupa vârsta din buletin, încă mă mai uit la animații, mai ales daca sunt 3D. Din acest motiv n-am pierdut prilejul de a viziona new-entry-ul din cinematografe, Khumba.
Alaturi de frumoasa Amalia, la vizionarea Khumba
Ce-i drept, e o animație destinată în mod evident copiilor. Și spun asta mai ales pentru că eu am nimerit la vizionarea dublată în limba română, într-o sală în care mai bine de jumătate de scaune erau ocupate de copilași.
Povestea filmului este una relativ simplă si previzibilă. În comunitatea zebrelor din savană, nu foarte numeroasă, se naște un nou memebru. Bucuria initială este insă spulberată atunci când toate zebrele se adună în jurul proaspetei mămici să-l cunoască pe Khumba. Doar pe jumatate dungat, puiul nu doar că a fost luat în râs de către celelalte animale, dar a fost privit ca un semn rău care va pricinui o secetă cumplită.
Mereu marginalizat, după moartea mamei sale Khumba prinde curajul de a pleca în căutarea apei magice ce urma să-i redea dungile și să alunge seceta. Pus în pericol de nenumărate ori, puiul de zimbru reusește să câștige simpatia celorlalte animale din savană, care-l ajută să își ducă la bun sfârșit expediția.
Deși efectele 3D nu sunt „wow”, filmul merită văzut mai mult for fun. Mai ales că au fost câteva faze care au stârnit chicote prin sală și nu doar din partea celor mici. E o animație la care nu ar trebui să te duci cu vreo așteptare și nici să o compari ulterior cu alte filme din copilăria ta.
Ce mi-a plăcut foarte mult la avanpremiera acestui film este că am avut ocazia să îmi amintesc și de gustul copilăriei, pe atunci într-un triunghi de „Tropicana”, acum cu o altă denumire și cu un alt ambalaj, dar cu același gust inconfundabil.
Lăsând deoparte aceste aspecte organizatorice, mergeți să vedeți filmul dacă aveți chef să vă simțiti din nou copii.
Amalia Buhaev
Khumba este de astazi in cinematografe, fiind distribuit de Ro Image 2000. Vizionare placuta si salutari ANIMALICE tuturor! 🙂
2 thoughts on “Amalia Buhaev: Khumba”