Un articol cu titlul Am suflet LATIN duce cu gandul la recent incheiatul Campionat Mondial de Fotbal. Ceea ce e adevarat, insa doar partial.
Evident, si modul in care am privit Cupa Mondiala a scos in evidenta acest aspect, insa nu e doar atat. E doar o parte, nu e nicidecum intregul.
Spun pe scurt: am fost intr-o mica vacanta in Spania si Franta. Ma rog, am aterizat in Spania, la Girona, pe care am vizitat-o aproximativ jumatate de zi, apoi am mers in Sudul Frantei. Deja stiti asta, am pomenit despre acest traseu si-n articolul precedent.
Ideea este insa alta: m-am simtit EXTRAORDINAR in aceasta vacanta, in aceste 2 tari. Evident, nu sunt nici primul, nici ultimul. Paradoxul, cu sau fara ghilimele, este insa altul: eu nu stiu nici spaniola, nici franceza.
Ma rog, franceza am facut in scoala, ca a doua limba (deci din clasa a VI-a), insa din pacate am reusit sa ma fofilez cu succes din invatatul acestei limbi. Am avut poate si ghinion de profesori prea blanzi (vorbesc foarte serios).
Spaniola nu o stiu si nici la telenovele nu mi-a placut sa ma uit. Deci acolo sunt chiar la nivelul 0.
Insa cu toate astea, acolo m-am simtit CA ACASA. Peste tot. Si-n Girona, si-n Carcassonne, si-n Perpignan, ca sa pomenesc doar 3 dintre orasele vizitate. Ma rog, 2 dintre ele se afla in asa numita regiune Catalunia, care are o limba proprie: catalana. Evident, nici pe aceasta nu o cunosc. Singura diferenta fata de celelalte 2 limbi pomenite este ca pe aceasta nici nu am de gand s-o invat vreodata.
Ok, daca as locui acolo probabil m-as simti strain, probabil m-as adapta mai greu. Localnicilor le-ar lua ceva timp pana sa ma considere de-al lor. Sunt convins de asta.
Cu toate astea, am suflet LATIN si ma simt bine in orice tara LATINA m-as afla. Nu m-am simtit bine in Germania, de acolo chiar imi doream sa plec, m-am simtit partial bine in Cehia (am vizitat Praga, un oras superb, unde toata lumea bea bere, insa cu toate astea nu m-am simtit nicidecum ACASA).
Am vizitat si Turcia (mai demult), si acolo m-am simtit CA ACASA, dar parca in alt mod. Ceea ce inseamna probabil ca am suflet LATIN si BALCANIC, partea latina fiind probabil mai pronuntata, mai accentuata. Sunt mai mult latin decat balcanic, chiar daca cele 2 nu se exclud. Ori nu ar trebui sa se excluda.
Legat de limbile pe care le auzeam, traiam un mare paradox: nu intelegeam mare lucru din ce se vorbea, insa simteam ca sunetele auzite imi mangaie urechile. Imi placea ce aud, chiar daca nu intelegeam aproape nimic. Ma rog, franceza o inteleg hai sa zicem 10%, cu ceva deductii si ceva dat din maini ajung pe la un 20-25%. La spaniola sunt insa lemn. Nu stiu nimic, nu inteleg nimic, insa ADOR sa aud acea limba. Mai ales cantecele in spaniola.
Daca ar fi sa ma mut vreodata intr-o alta tara, cred ca in zona aceea as alege sa ma mut. Ok, Franta si Spania (plus Italia si Portugalia, nevizitate inca) nu mai sunt ce-au fost. In primul rand, nu mai sunt atat de sigure (mi-au povestit niste conationali cum au fost jefuiti in Madrid, li s-a luat borseta cu tot ce aveau in ea de sub nas). In al doilea rand, nu mai sunt atat de linistite (desi Sudul Frantei, unde am fost eu, e evident mai linistit decat Parisul).
Cu toate astea, am suflet LATIN si simt nevoia sa merg pe acolo. Sa intalnesc alti latini de-ai mei. Stiu ca nu are prea mult sens ce am zis eu, nu am fost foarte coerent, dar fix asta simt acum. Nu am stiut sa explic foarte bine, insa am simtit nevoia sa ramana scrise aceste sentimente. Sa-mi aduc aminte constant cat de latin sunt. Poate latinitatea aceasta explica o buna parte a comportamentului meu.
