Anul trecut, in luna octombrie, scriam un articol despre revenirea filmelor indiene in cinematografe. De atunci s-au lansat 3 filme: Atat timp cat voi trai, Povestea Tigrului si Dhoom 3. Al IV-lea film, Cocktail, intra de maine in cinematografe. Fiecare film este diferit, fiecare este alt gen. Astept sa fiu surprins si de urmatoarele 🙂
Filmul Cocktail ne prezinta povestea a 3 personaje, fiecare steoretipic pana la un punct:
– Veronica (Deepika Padukone), fata fitoasa si cu bani, care insa de la familia ei (de la tatal ei) primeste doar bani. Este rebela, este libera, distractia fiind principala ei prioritate.
– Meera (Diana Penty) este o fata cuminte, venita din India in Londra pentru a se intalni cu sotul ei, Kunal. Descopera ca acesta se casatorise cu ea doar din interes, iar acum o respinge. Este prototipul fetei cuminti, pe care o stim din filmele americane, care refuza distractiile si care nu prea are noroc la baieti. Aici avem parte de inca o calitate a ei: este traditionalista, lucru evident atat din tinuta, cat si din comportament.
– Gautam (Saif Ali Khan) este un Don Juan aventurier, care are lipici le fete, mare iubitor de distractii. Este tipul de barbat care umbla „din floare-n floare” pana cand isi gaseste persoana potrivita. Pana acum, se pare, ca nu gasise fata respectiva.
Cei 3 formeaza, asa cum zice si numele filmului, un Cocktail. Meera este invitata sa stea acasa la Veronica. In aceeasi casa se muta, cat de curand, si Gautam. Veronica si Gautam par un cuplu perfect pana cand apare in scena mama lui Gautam. Aceasta este o femeie traditionalista, care n-ar accepta-o in veci pe Veronica. Gautam stie asta si ii spune ca partenera lui de viata este Meera. Cei 2 trebuie sa fie un cuplu timp de 4 zile. Urmarile celor 4 zile sunt neprevazute.
Despre filmul Cocktail mai trebuie spuse 3 lucruri:
1. Urmeaza noul trend al cinematografiei indiene, fiind filmat in proportie de peste 90% in Londra (Dhoom 3, ca sa dau un alt exemplu, este filmat in Chcicago). Un amic imi semnalase asta, spunand ca, totusi, farmecul filmelor indiene era dat si de faptul ca prin intermediul lor descoperim India. In Cocktail aveam, ce-i drept, finalul filmat in New Dehli.
Cadrele sunt insa absolut superbe, vizual filmul stand foarte bine. (SI) Din acest motiv filmul trebuie vizionat la cinematograf.
2. Cocktail poate fi tratat ca o comedie usoara, avand multe momente care va vor insenina ziua, insa este mai mult decat atat. Este reliefata lupta dintre modernism si tradionalism; o fata moderna atat prin comportament, cat si prin haine vs o fata traditionalista din toate punctele de vedere, ajunsa insa la Londra, loc plin de tentatii. In plus, Gautam, un aventurier prin definitie, are o mama extrem de tradionalista, care-l influenteaza mai mult decat am putea crede. Cine invinge in acest razboi dintre traditionalism si modernitate va las pe voi sa descoperiti.
3. Inserturile muzicale nu sunt multe si sunt extrem de bine integrate in peisaj. In plus avem parte si de inserturi muzicale occidentale, doar actiunea se petrece in Londra. Va arat in continuare toate cantecele pe care le veti putea auzi in filmul Cocktail:
Sincer, din punctul meu de vedere, sunetul este PRINCIPALUL argument pentru care filmele indiene trebuie vizionate in cinematografe. Un film indian vazut cu un sunet de proasta calitate este vizionat la 50% din potential.
Alaturi de 2 amici la avanpremiera de ei. Cel din stanga, Trif, este autorul articolului de pe MINUNAT.EUO mentiune speciala si despre avanpremiera organizata de distribuitorul BML Movie Entertainment, Namaste Cinema, TVR 2 si gazda, Cinema City Cotroceni. Daca primele 2 vizionari de presa (avanpremiere) au fost in cadru restrans, in sala VIP, unde au fost prezenti maxim 20 de persoane, aseara cred ca s-a batut recordul de asistenta. De asemenea, filmul Cocktail va rula, incepand de maine, intr-un numar record de cinematografe (pentru un film indian), dupa cum urmeaza: Cinema Grand Mall Satu Mare, Cinema Palace, Cinema „Florin Piersic”, Cinema City Romania – Arad Atrium, Braila, Ploiesti, Iulius Cluj, Sun Plaza Bucuresti, Cinema City Cotroceni, Oradea Shopping City, MOVIEPLEX CINEMA, CINEMA GLENDALE ART CAFE, Cinema „Sergiu Nicolaescu” – Targu Jiu, Cinema Dacia Buzau, Cinema Arta(Tg Mures), Cinema Patria Bucuresti, Cinema Patria(Craiova). Sper ca spectatorii sa vina in numar cat mai mare in salile de cinema.
Filmul Cocktail este, per total, o alegere foarte buna. Este mai mult decat o comedie, sta bine vizual si sonor si aduce buna dispozitie tuturor celor care-l … servesc. Salutari INDIENE tuturor si haideti sa serviti si voi un delicios Cocktail Indian 🙂
ps: Am uitat sa precizez doua lucruri importante. Primul: mai exista inca un film Cocktail, din 1998, cu Tom Cruise in rolul principal. NU este nicio legatura intre cele doua filme. In al doilea rand, URMATORUL film indian care va fi lansat in cinematografele patriei va fi English Vinglish. Va las cu trailerul acestui film:
Așa cum îl prezinți aici, filmul pare foarte interesant. Poate voi ajunge să-l văd și eu. 🙂