Am dat un interviu in scris celui mai cunoscut blogger din Cluj, numele lui fiind Vasile Manu. Nu vreau sa scriu acest articol doar ca sa ma autocitez, sa iau fragmente din interviu si sa le pun la mine, voi face asta la final, insa vreau sa subliniez 5 lucruri. Mi se par relevante si se pot dovedi utile si altora.
Asadar, primul lucru pe care vreau sa-l subliniez este ca am dat un interviu in scris. Adica ceea ce faceam eu aici acum niste ani. Aici trebuie sa subliniez un lucru: eu ma exprim mai bine in scris, asa ca imi place mai mult SA DAU interviuri in scris. Sunt blogger, e firesc. Nu zic nimic nou. Sunt oameni care insa se exprima greu in scris. Si nu-s de condamnat. Nu e vreo dovada de prostie ori de incultura. In sens invers, sunt oameni care se pierd pe camera. Ori care sunt mult mai haotici (ca mine).
Nu vreau sa reiau tot ce am scris deja pe tema asta. Nu-mi place sa ma repet. Vreau doar sa va reamintesc ca in 2014 am concurat cu aceasta idee, interviuri pe chat, la Webstock. Am castigat … experienta.
Ideea este insa alta (din punctul meu de vedere): cele 2 tipuri de interviuri au publicuri diferite. Ok, e important si ce fel de interviu i se potriveste intervievatului, insa este posibil (nu zic ca e musai asa, doar ca e posibil) ca interviurile scrise sa aiba un public restrans. Din ce in ce mai restrans.
A doua idee pe care vreau sa o subliniez: nu-mi place sa refuz oamenii care fac ceea ce fac si eu. Ma rog, poate ar trebui sa ma gandesc nu doar la cei care fac ce fac eu, insa ca idee mi se pare de porc sa refuzi colegi de breasla.
Sa ma dau din nou exemplu: pana sa intru la facultate, refuzam din start orice tanar care voia sa imi puna intrebari, care voia sa testez ceva (orice), care facea studii de piata. Dupa ce am intrat la sociologie am ajuns in extrema cealalta, nu mai refuz pe nimeni. Uneori intarzii unde am de mers doar ca sa raspund la niste intrebari. La sondajele telefonice raspund oriunde as fi: cand sunt in tren sau metrou spun din start ca s-ar putea sa se intrerupa, dar de refuzat nu refuz. Mi se pare absurd sa refuz pe cineva CA MINE.
Asa ca atunci cand aud ca X, podcaster ori blogger, a refuzat un alt podcaster sau blogger pentru simplul fapt ca e PREA MIC, mi se pare de porc. Sincer. De parca el n-ar fi fost candva mic.
Ca sa rezum, eu nu refuz niciun interviu, indiferent cui dau acel interviu. Sa nu credeti ca am o tona de oferte, de propuneri, insa alea putine pe care le am le accept cu drag. Si pe bune ca as accepta si daca as fi mega-cunoscut. Asa mi se pare firesc.
Al treilea lucru pe care vreau sa-l spun este un sfat: nu ignorati alte publicuri. Vasile Manu este cunoscut peste tot, dar majoritatea publicului de pe blogul sau este din Cluj. Deci interviul dat nu este doar un favor pe care-l dau unui prieten. De fapt, imi e greu sa spun cui ii este mai util acest interviu: lui, ca-i aduce trafic (ori asa sper), sau mie, ca ma promovez intr-un mediu nou. Si am si ceva link-uri do-follow.
Al patrulea lucru o sa va surprinda: daca eu iau interviuri inseamna ca am de invatat din orice interviu. Asa ca, dragi intervievatori, incercati sa fiti din cand in cand si de cealalta parte a baricadei, MAI ALES in podcasturi micute, la inceput de drum. Va faceti si voua un bine, nu doar intervievatorului.
Aspectul numarul numarul 5 este un citat din interviu, de fapt ultima intrebare: „20. Cine este Vasile Manu, din punctul tău de vedere?”
JUR ca sunt tentat sa imi inchei si eu interviurile cu aceasta intrebare. Ar fi dovada de narcisism? Ar fi absurd? Credeti ca ar fi invitati care ar refuza sa raspunda?
Asadar, am dat un interviu in scris celui mai cunoscut blogger din Cluj si ma bucur tare mult ca am facut asta. In final, nu va pun sa-mi spuneti ce parere aveti despre acel interviu ori despre Vasile Manu, ci vreau sa-mi raspundeti la intrebarea echivalenta: Cine este Emil Calinescu din punctul vostru de vedere? Hai sa va vad!