Ai varsta pe care ceilalti iti zic ca o ai. Am 30 de ani.

De putin timp, adica din 29 noiembrie, am 30 de ani. Port in carca aceasta povara inimaginabila (pentru unii). De atunci tot primesc intrebarea Cum e la 30 de ani? 

Chiar asa.  Am 30 de ani. Cum e? Ce e diferit?

Si, la modul cel mai sincer, va spun ca diferenta o fac ceilalti prin intermediul tau, dar si tu prin intermediul celorlalti. Ne invartim cumva in cerc. Hai, respirati, ca va explic.

In mod obiectiv: am 30 de ani!

Viata este facuta din trepte. Anumite trepte le resimti mai puternic, pe altele mai putin puternic. De exemplu, cand ai facut 14 ani ai primit un buletin, buletin care ti-a schimbat complet viata, fara sa-ti dai seama. Varsta de 18 ani, majoratul, indiferent ca l-ai sarbatorit cu lautari sau ca l-ai sarbatorit acasa cu familia, vine cu niste responsabilitati la pachet.

Terminarea liceului, a facultatii, a masterului, toate se resimt. Ceva ce aveai, un mod de viata, un stil, un colectiv de oameni, se schimba. Oricat de nepasator ai fi, tot resimti.

La un moment dat, insa, toate acestea dispar. Intre 25 si 26 de ani diferenta este minima, intre 28 si 29 la fel.

La 30 de ani, insa, e un pic diferit. Un pic, nu mult.

Obiectiv vorbind, ai 30 de ani si nu-ti poti schimba varsta. Exista momente, obiectiv vorbind, care-ti reamintesc varsta oficiala. De exemplu, schimbarea cartii de identitate (sa va zic ce soc am avut la 24 de ani cand am aflat ca trebuie sa-mi schimb buletinul?).

Alt exemplu: diversele hartii pe care le completezi, oficiale sau nu, au acolo, la final, grupe de varsta. Abia acolo iti dai seama ce ai imbatranit. Unele au 24-29 si 30-45. Motivele difera, unele au 24-35, dar ca idee, e destul de nasol sa constati ca ai intrat intr-o treapta. Iar daca te uiti cate mai sunt pana la final, s-ar putea sa te apuce durerea de cap.

Obiectiv vorbind, am 30 de ani. Trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea.

Subiectiv: ai atatia ani cati zic ceilalti ca ai, dar si cati ani are comportamentul tau.

Asta seara m-am intalnit cu o amica pe care n-o mai vazusem de ceva timp. Sa zicem cam 1 an. Desi nu o zicea cu rautate (ori asa cred eu), ea a tinut sa-mi reaminteasca, de mai multe ori, ce batran sunt. Si desi eu initial o luam in gluma, mi-am dat seama ca, de fapt, chiar m-a afectat. Nu stau sa bocesc in pumni ca sunt batran, dar imi dau seama ca ma simt cu atat mai batran cu cat imi zice lumea ca sunt.

In sens invers: daca intreb o persoana cati ani crede ca am si ea-mi zice mai putin, habar n-am de ce, din politete, eu ma bucur. Intai intreb, la misto, daca asa imatur par, apoi ii zic varsta. Dar in sinea mea ma bucur. Ma intristez, insa, cand imi da mai multi ani. De fiecare data am grija sa intreb de ce. Adica dupa ce s-a luat? Dupa comportament, dupa felul meu de a fi, sau dupa fizic?

Si aici ajungem la partea misto, aia care ne vizeaza: daca noi dovedim zi de zi, ceas de ceas, ca suntem batrani, atunci cei din jurul nostru ne vor spune si ei ca suntem batrani. Daca noi dovedim ca suntem tineri, ca suntem inca copii, atunci cei din jurul nostru ne vor lauda tineretea si vigoarea.

E valabil si invers: daca te comporti ca un om tanar, insa cei din jurul tau au grija, din rautate, sa-ti spuna ca esti batran, s-ar putea ca tu sa incepi sa te comporti batraneste. Zi de zi.

Personal, am 30 de ani, ma simt bine, habar n-am de cati arat, nu stiu de cati ma comport, insa, cel putin momentan, observatiile legate de varsta mea ma ambitioneaza. Par batran? Atunci trebuie sa schimb ceva. Par prea batran pentru tine? Poate esti tu prea tanara.

Ah, si inca ceva: oricat de tanar sau batran as fi/ai fi, nu sunt de acord cu cei care-si ascund varsta. Nici daca-s femei, cu atat mai mult daca-s barbati. Nu ma intereseaza motivul pentru care ascunzi, varsta nu e o chestie intima. Nu e vorba de boli, de cu cine ti-o tragi, de ce faci in viata personala. Varsta e ceva obiectiv, o chestie cu care nici nu te mandresti, nici nu iti e rusine. Ceva ce e al tau.

Asadar, am 30 de ani, impliniti acum 2 saptamani. Sunt acelasi ca la 29 de ani, doar ca buletinul zice altceva. Vorba unui profesor de la facultate: intrebari, dubii, comentarii? Daca nu, exact cum zicea acel profesor, „din punctul meu de vedere, sunteti liberi”:) In traducere libera, Salutari BLOGOSFERICE tuturor! 🙂