Salutare din nou,
Scriam nu demult despre perlele de la bac .Le negam autenticitatea. Raman la parerea ca neputand fi verificate, acestea sunt mult umflate.
Acum voi vorbi despre altceva. Sa presupunem ca perlele ar fi adevarate in proportie de 100%. Adica tot ce scriu ziarele, revistele si ce-or mai fi sunt adevarate. Si intreb: este oare moral („deontologic”) sa razi, direct ori indirect, de perlele elevilor? Ok, o sa vina expertii si o sa-mi explice: profesorul X corecteaza in alt liceu (alta localitate chiar), nu unde au predat. Deci ei nu rad de munca lor, ci rad de altii. Eu as continua: deci e un mod de a te da mare, nu? Tu te lauzi ce bun profesor esti aratand cat de prosti sunt alti profesori. Pai e clar ca elevul ala este rezultatul muncii (ori NEmuncii) unui alt profesor, nu?
Trecem de bac si ajungem la … ADMITERE! Da, in mod uimitor, mai exista facultati in tara asta unde se da EXAMEN ca sa intri. Si acum voi da exemplul facultatii de jurnalism. Cea de la stat, din cadrul Universitatii Bucuresti .
Aici se da in fiecare an la admitere un eseu de creativitate. Cu situatii care de care mai ciudate. Si absurde.Anul asta subiectul suna cam asa : „unul dintre parintii tai si-a facut cont de facebook, de 1 aprilie ii faci o farsa, povesteste”.
Daca eu, tu, oricine, nu stie ce sa scrie la asa ceva inseamna ca nu este bun de jurnalist. Nu toti suntem facuti pentru aceasta meserie.
Daca totusi incercati sa scrieti ceva si vreti sa fiti originali, sunt sanse mari sa va faceti de ras. Adica limita intre originalitate si penibil este neclara. Eu poate vreau sa anunt pe facebook ca am murit. Suna penibil, nu? Poate. Dar eu asa vreau. Si consider ca acest lucru nu este penibil. Strict problema mea. Daca facultatea ma admite sau nu este alta discutie. O astfel de admitere este clar subiectiva, dar asa e normal sa fie. Ce-mi place mie altuia nu-i place. Si invers.
Pana sa ajung la partea importanta, care ne intereseaza direct, sa mai spun un lucru: la jurnalism se preda DEONTOLOGIE! Si se vorbeste atata si atata despre deontologie. Si la sociologia mea se foloseste acest termen. Fac abstractie de intelesul sau sociologic. Si presupun ca habar n-am ce e aia deontologie. Putem face abstractie si de deontologia unui jurnalist. Si sa vorbim, la modul general, despre deontologia unui cadru didactic. De data asta UNIVERSITAR!
Asadar, cum va suna: profesorul X posteaza pe blog perle de la admitere? Daca nu credeti ca se poate, priviti aici: pac – pac -pac .
Dupa parerea mea , este un lucru grav. Din mai multe motive:
1. Un jurnalist, fie ca lucreaza la un tabloid sau la un ziar serios, este intr-o cautare continua de stiri. Faptul ca, pe relatiile lui, obtine aceste perle este firesc. Iar cel care le da, atat timp cat este anonim, nu va putea fi niciodata acuzat. De asemenea, avand in vedere faptul ca toata tara da acele subiecte (la romana dau chiar toti), e greu sa-ti dai seama a cui e perla. Apare in Bucuresti o perla din Iasi. E destul de greu de depistat. Altfel stau lucrurile la admitere: apare pe net articolul cu perle, iar apoi parintii, oricum suparati ca al lor copil a picat admiterea, o sa-l intrebe daca e pe lista. Bineinteles ca raspunsul NU este de ne-acceptat, asa ca se vor uita cu atentie: DUPA MINE, ASTA E PERLA LUI! II RECUNOSC STILUL! Si saracul copil, vinovat sau nu, va fi „executat” de prieteni, familie, cunostiinte.
2. Profesorul respectiv profita de statutul sau (faptul ca e in comisia de corectare). Pe spinarea „prostilor” el face trafic pe blog, care direct ori indirect ii aduce beneficii. Direct pot fi scosi din reclame (habar n-am daca sunt platite sau nu; oricum nu pot dovedi acest lucru, deci nu e important asta; ideea in sine ca AR PUTEA scoate bani , acum ori in viitor, este cea importanta), iar indirect prin statisticile blogului(profesorul X este profesor universitar, blogger de succes, are mii de vizitatori zilnic). Faptul ca are un blog fara reclame s-ar putea sa-i aduca beneficii de imagine: „cu toate astea, el scrie de placere, nu pe bani”. Deci nu-l acuz ca ar lua bani din blog (desi si daca ar face-o, n-ar fi nimic ilegal).
Si acum pun in discutie o alta problema, anticipand una din intrebarile care sigur vor urma. Asadar, sigur se va pune urmatoarea problema/intrebare: oamenii care se exprima asa au ce cauta la jurnalism? De ce nu te intrebi asta? Si raspund: poate au ce cauta. Si ma gandesc la ce zicea Ion Cristoiu, la o intalnire cu studentii jurnalisti, ocazionata de Ziua Portilor deschise si lansarea cartii lui Horea Badau (detalii AICI ): ” nu trebuia sa-mi dau seama doar daca e talentat, ci sa-mi dau seama si ce talent are”. Da, nu toata lumea e buna sa scrie editoriale. Unul poate fi bun sa culeaga informatii. Sa se duca si cumva sa afle ceva. Credeti ca aceasta calitate o putem vedea printr-un test de creativitate? Am dubii.
Deci articolele de genul mi se par nu numai nedeontologice, imorale si pe alocuri gretoase(EU profesor rad de pustani de 18 ani), dar si INUTILE! In fond cei enumerati (indirect) in articol nu sunt nedemni sa fie jurnalisti ci, dimpotriva, exista sanse sa fie „utili”.
Si o ultima intrebare: daca tu la 18 ani (19, fie) scrii perle de genul, e sigur ca la 25 de ani vei fi un om la fel de „prost”? Am dubii …
Astept acum raspunsuri, atat din partea actualilor ori viitorilor studenti, cat si din partea profesorilor de acolo.
Salutari DEONTOLOGICE tuturor!
off. Si cati cu jurnalism ajung in presa?
Ai şi tu dreptate, au şi ei dreptate, au şi copiii dreptatea lor – cam aşa aş zice dacă aş fi Nastratin Hogea. Poate că nu-i bine să fie scrise perlele de la bac, poate, cum zici sunt alte calităţi care i-ar face utili când ar fi vorba să extragă informaţii. Necazul este că sunt foarte mulţi deja, atât în presa scrisă, cât şi în cea vorbită, care te uimesc prin … neştiinţa lor. Poate că nu toţi au terminat jurnalism, poate unii au fost angajaţi pe pile sau relaţii, dar dacă ăştia au trecut la admitere şi au terminat o facultate… ce poţi spune de cei care au picat. Sau poate că, de fapt, noi privim greşit problema. Esenţial este să ştii să expui ceea ce cunoşti, să ştii să vorbeşti fără să te pierzi, să poţi susţine o conversaţie sau să vorbeşti fără să faci pauze (asta pentru cei de la televiziune şi radio). De fapt ar fi util pentru toţi cei ce lucrează în P.R. Poate că pe lângă aceast test de creativitate, care vorba vine, nu-i deloc încurajată în liceu, ar fi de dorit şi un alt gen de testare care să stabilească dacă persoana în cauză este sau nu descurcăreţ, inventiv sau poate să iasă din situaţii dificile, dacă este cazul. Sigur ar trebui ca cineva să-i pregătească în liceu. Sau asta ar trebui să se predea la facultate 🙂 după ce ai intrat?
Prietene, atunci când scrii: „cunoştiinte” (în loc de cunoștințe, probabil), „articolele de genul”, „perle de genul” (chiar, de care gen? neutru?!), chiar nu prea ai voie să judeci pe altcineva! Şi cred că, în felul acesta, ai și răspunsul la întrebarea pusă de tine!