Acest articol este scris de noaptea, insa este programat pentru ora 15. La ora cand il cititi probabil prin blogosfera cinefila la putere va fi Omul de Fier 3. Pe merit sau nu, habar n-am, nu l-am vazut. Cu toate astea, eu ma incapatanez sa scriu despre un film total necomercial si atipic, À perdre la raison – Copiii nostri .
Dupa introducere (nitel cam lunga) sa vedem acum despre film. Asadar, À perdre la raison – Copiii nostri poate fi discutat din 3 perspective:
1. Prezenta unui trio (triunghi) conjugal atipic: sot-sotie, „vegheati” (as putea spune cumparati) de doctorul lor de familie (care este si tatal adoptiv al „sotului”). Toate celelalte personaje imi pareau ca disturba armonia (aparenta) prezenta in triunghi. Tot filmul se invarte in jurul cuplului, vegheat de undeva de sus de doctorul impunator si bogat (geometric, cei 2, Mounir si Murielle, sunt la baza, iar doctorul André Pinget este varful triunghiului). E adevarat: triunghiul este atipic si imperfect, ne-existand relatii sexuale intre doctor si unul din membrii cuplului, asa cum ne-am putea astepta.
2. Discutia poate fi facuta pe fiecare personaj in parte. Doua personaje ies insa mult in evidenta:
– Doctorul Pinget este un personaj fabulos. El este in acelasi timp si in egala masura egoist si altruist. As putea spune ca el isi cumpara efectiv prietenii. La propriu. Discutiile de dupa proiectie (despre ele mai incolo nitel) ajunsesera la un moment dat in punctul: e el constient de egoismul sau? Oricum, personaj extrem de bine construit.
– Al doilea personaj catre intriga este Murielle, sotie si mama a 4 copii. Modul cum se transforma te face ca pe final sa te intrebi daca chiar este acelasi personaj pe care-l vazusei la inceput. E adevarat, aici parca lipsesc multe lucruri, filmul parand la un moment dat ca are ceva goluri. Nu-mi dau seama daca sunt scapari sau sunt intentionate.
– Poate fi discutat si Mounir ca personaj, modul in care el intelege sa se comporte si atitudinea pe care o adopta. El este cel pus in umbra de celelalte 2 personaje, insa este si el la fel de vinovat (Daca putem vorbi de vina) ca toate celelalte.
3. O alta perspectiva, la fel de interesanta, este cea inter-etnica. Mourir este un imigrant marocan, care se indragosteste si isi intemeiaza o familie alaturi de o autohtona. Desi aceasta perspectiva pare undeva in plan secundar, in fapt ea ar putea fi cauza (oarecum nevazuta) a tuturor conflictelor. Ne este re-amintita constant pe parcursul filmului, fie cand el este vizitat de mama sa din Maroc (o musulmana tipica), fie cand acesta se duce la parinti. Unii considera ca aceasta diferenta etnica si culturala (sa nu zic si de partea religioasa) ar fi trebuit reliefata mai puternic.
Dupa vizionare am ramas la discutii. Locatia: pub Scala (vizionarea avand loc la cinema-ul cu acelasi nume). La discutie au participat, printre altii (pe restul imi cer scuze, dar nu-i cunosc): psiholog Aurora Liiceanu, psiholog Adriana Petrescu (vanzatoare de fericire), criticul de film Mihnea Columbeanu, alaturi de cateva domnisoare de la distribuitorul de film. Repet, la masa erau si alte persoane pe care din pacate nu le cunosc.
Discutiile au deviat mult, filmul trecand spre final in plan secund (ajunsesem sa vorbim de homosexualitate, de scandalul vechi de la MTR, de diverse alte subiecte). Oricum, o discutie cu Aurora Liiceanu nu este si nu va fi niciodata plictisitoare. Un om fabulos din toate punctele de vedere.
Inchei cu o intrebare (am discutat si despre acest subiect): oare ce succes va avea acest film la public? Pronosticul meu (pe care nu mi-l doresc indeplinit) este ca succesul va fi redus. Si am 4 motive:
1. Filmele europene nu sunt printre preferatele publicului. Zece premii la Cannes nu fac cat o nominalizare la Oscar (in ochii publicului roman). E un adevar.
2. Nu are pe afis nume importante. Repet: importante pentru publicul roman.
3. Nu are un distribuitor puternic. Sunt curios, legat de acest aspect, in care cinematografe va rula (oare in care mall-uri va ajunge?). Nu am nimic cu ei, dimpotriva, tot respectul pentru toate proiectele pe care le deruleaza (si nu-s putine), insa nu se compara ca influenta cu marii distribuitori de filme.
4. Este umbrita de alte lansari mult mai spectaculoase: saptamana trecuta Scary Movie V si Mamaia, saptamana asta Iron Man si cine stie ce va urma.
5. (cele 4 motive erau 5) Subiectul nu este unul comercial. Paradoxal, desi pleaca de la un caz real, filmul nu este interesant pentru publicul larg. In afara de domeniul psihologiei (si al psihiatriei, fara sa fie nimic peiorativ in asta) nu prea vad persoane interesate de acest subiect. Iar publicul care doreste sa mearga la film dupa servici pentru a se destinde cu siguranta va evita un astfel de film.
Legat de distribuitor,À perdre la raison – Copiii nostri este adus in Romania de Asociatia Culturala Macondo si de vineri va fi in cinematografe. Si, ca o obligatie morala: multumesc Adinei, datorita careia am ajuns la acest film.
Salutari CINEFILE tuturor!
2 thoughts on “À perdre la raison – Copiii nostri”